Atracţii turistice

Lacul Roşu

Lacul Roşu este o creaţie a naturii de factură relativ recentă, prin bararea naturală a mai multor pâraie montane (Vereşcheu, Licaş, Suhard şi Oii). S-a format în vara anului 1837 când în urma unor ploi torenţiale grohotişul acumulat pe versantul NV al muntelui Ghilcoş (Ucigaşul) s-a prăvălit în vale fiind oprit de versantul SE al Suhardului Mic. Apele acumulate în spatele acestui baraj natural au format lacul. După forma văilor împădurite şi inundate a rezultat conturul în formă de cizma pe care îl are lacul şi prezenţa trunchiurilor de molid care străpung luciul apei ieşind la suprafaţă ca nişte străjeri ai liniştii de pe fundul lacului, dându-i aspectul atât de specific şi unic în peisajul lacustru românesc.

Aceste trunchiuri sunt rămăşiţele pădurii de răşinoase ce acoperea valea înainte de producerea alunecării de teren şi inundării văii. Partea de sub apă este conservată de carbonatul de calciu şi de oxidul de fier din compoziţia apei, însă partea superioară a cioatelor este supusă intemperiilor şi acţiunii vremii cu efect distrugător. În fotografiile făcute la începutul secolului XX se pot vedea cioatele trunchiurilor de răşinoase înalte de 3-5 m care ies din apă, în zilele noastre aceste de abia mai ating 0,3-0,5 m.

Numele de Lacul Roşu provine de la gresia roşie terţiară, uşor dezagreagabilă transportată de pârâul Vereşcheu, care a vopsit in roşu împrejurimile până la lac. Denumirea lacului atât în limba română cât şi în limba maghiară, provine ori de la muntele Ghilcoş(ucigaşul)ori de la pârâul Roşu(Verescheu). Astfel in 1864 apare sub denumirea Lacul Pietrii Roşii, mai târziu a fost denumit Lacul Ucigaş precum şi Tăul Roşu. Din 1936 este denumit oficial Lacul Roşu.

Sub raport turistic, Lacul Roşu ocupă un loc de frunte în peisajul munţilor noştri, fiind împreună cu Cheile Bicazului o adevărată podoabă a Carpaţilor Orientali. Apele lacului cuibăresc într-o deschidere largă aflată la poalele unor masive ca Suhardul Mare (1507 m), Suhardul Mic (1344 m) şi Ghilcoş (1406 m) aparţinând munţilor Hăşmaş, ce le apără de curenţi. În cuprinsul acestui perimetru, prin poieni s-a dezvoltat o floră caracteristică zonelor subalpine, conferind prin îmbinarea cu pădurile, un peisaj blând şi variat.

Din măsurătorile efectuate de I.Pişotă şi A.Năstase în vara anului 1955 rezultă că suprafaţa lacului era la aceea dată de 12,70 ha, circumferinţa de 3090 m, volumul apei de 680 mii mc iar adâncimea cea mai mare de 12,50 m. Altitudinea lacului era stabilită la 983m. Măsurătorile recente arată că suprafaţa lacului este în continuă descreştere.

Întinderea şi volumul Lacului Roşu au scăzut simţitor în ultima vreme prin scurgerea apei din cauza eroziunii barajului natural şi colmatării lui cu aluviuni aduse la viituri de pâraiele ce-l alimentează. Pentru prevenirea colmatării la gura văilor din amonte au fost construite baraje pe pârâurile Vereşcheu şi Oii rezultând mici lacuri antropice.

Cam din dreptul kilometrului 24,5 pe DN12C se deschide un drum forestier, accesibil şi automobilelor care înconjoară parţial lacul pe la sud şi pe la vest alungindu-se circa 1,5 km şi pe valea Suhardului. Datorită lipsei căilor de acces rutier, abia în anii ’30 ai secolului al XX-lea s-a construit primul edificiu turistic – Căminul Turiştilor. După 1931, apar unele case locuite permanent şi câteva vile, conturându-se de-a lungul timpului actuala staţiune Lacu Roşu, aparţinătoare administrativ municipiului Gheorgheni.

Staţiunea după cel de al II-lea război mondial s-a dezvoltat continuu, ajungând la circa 400 locuri în vile şi cabane în anul 1989, profilandu-se pe odihnă şi recreere, iar în ultimele patru decenii şi pe alpinism . Dupa anul 1990, staţiunea montană Lacu Rosu a cunoscut un impas în dezvoltarea sa, datorită rigorilor din economia de piaţă şi a restructurării proprietăţii imobiliare şi a terenurilor, dar si degradarii fizice a unitătilor, unele dintre acestea depăşind 80 de ani de existenţă. În prezent sunt în curs de execuţie lucrările la reţeaua de apă potabilă şi de canalizare a staţiunii.

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului sunt localizate în Muntii Hăşmaş, fiind delimitate, la N de Muntele Bardos , la S de Muntele Piatra Poienii iar la E de Muntele Piatra Surducului. Se remarcă caracteristicile aparte, originale, ale reliefului, condiţionate de adâncimea mare a văii, de înălţimea foarte mare a pereţilor şi de verticalitatea acestora.

Cheile sunt sculptate de râul Bicaz, în calcare mezozoice, pe o lungime de aproximativ 5 km, înălţimea versanţilor depăşind uneori 300 m. Evoluţia carstică a văii a determinat apariţia în partea vestică a unui platou calcaros cu doline şi avenuri. Pe toată lungimea lor se derulează imagini de un pitoresc aparte, peisaje inedite în care relieful montan, apele şi pădurea creează adevărate feerii.

Ochii privitorului sunt atrase de Piatra Altarului (1147 m), Muntele Piatra Poienii (1125m), Cheile Bicăjelului, Peretele Surducului etc. Cheile Bicazului sunt alcătuite din mai multe sectoare Poarta Iadului, Pridvorul Iadului şi Gâtul Iadului.

Apropierea dintre pereţi dau regiunii un autentic aspect de canion. Pereţii verticali constituie un adevărat paradis pentru alpinişti. Cheile sunt străbătute de şoseaua naţională DN12C modernizată, ce face legătura între Transilvania şi Moldova.

Castelul Lázár

Este una din cele mai frumoase constructii renascentiste din Ardeal. Castelul si-a căpătat forma finală în timpul lui Lázár István IV ca simbol al poziţiei sale – fiind judele regal al scaunelor Ciuc, Gheorgheni şi Caşin. Sub blazonul său de pe zidul bastionului stâng este menţionat 1632 ca an de definitivare a construcţiilor.

Bastionul porţii datează din anul 1532 conform textului scris cu litere gotice „Cristus Maria 1532”. Cel mai vechi turn de locuit datează din 1450.

In elementele de arhitectură este vizibilă influenţa renaşterii. Pe partea de sud, zidurile sunt înfrumuseţate cu cornişă crenelată şi pictată. Stilul italian este întâlnit pe 3 dintre bastioanele din colţ, care poartă inscripţii şi fresce cu blazoane. Cel de-al patrulea însă din NV, este cu totul special – fiind construit cu 7 laturi „Bastionul Roşu.

In 1707, castelul a fost devastat şi incendiat de habsburgi. Lázár Ferenc a reconstruit castelul din ruine. Lui i-se atribuie construirea clădirii mari „Sala Cavalerilor”, unde s-au ţinut adunările scaunului Ciuc. Odată cu moartea lui s-a încheiat epoca de glorie a castelului. În anul 1748 o parte a castelului a fost distrus de foc iar în incendiul din 1872 a pierit şi castelul.

În acest castel şi-a petrecut o parte din copilărie între anii 1590-1594 Principele Transilvaniei Bethlen Gabor şi fratele său Istvan. Castelul a fost vizitat de domnitorii Petru Rareş şi Mihnea Vodă.

Cu timpul, castelul a fost părăsit, degradarea spunându-şi treptat cuvântul. In 1960, agravarea a fost stopată şi clădirea a intrat într-un amplu program de restaurare. Lucrările de reconstrucţie au fost începute la începutul anilor 1980. Pe parcursul câtorva decenii, în urma lucrărilor de restaurare s-au refăcut si consolidat bastioanele sudice, Bastionul Roşu, a corpului nord vestic – “Sala Cavalerilor” şi s-a reconstruit cornişa crenelată a faţadei sudice.

Sala Cavalerilor este mobilată cu mese şi scaune sculptate (reprezentând blazoanele nobiliare ardelene) pe pereţi sunt lămpi din fier forjat. A fost reconstruită de asemenea şi tavanul cu casete pictate.

Azi Lăzarea este un centru de creaţie important pentru artiştii plastici din ţară. Castelul găzduieşte exponate donate de către artiştii participanţi la taberele de creaţie ce se organizează anual la Lăzarea, începând cu anul 1974.

Peştera Şugău

Este situată în munţii Giurgeului la poalele de SE al masivului Şipoş-Piatra Ascuţită (1568 m), fiind dezvoltată într-o lentilă de calcar cristalin cu intruziuni dolomitice, cu un strat de lungime de 10 km, lăţime 2 km şi înălţime, care pe alocuri depăşeşte 200m.

Coordonatele geografice 46°40’ lat.N şi 25°30’ long.E. Lungimea vizitabilă este de 1021m, diferenţa de nivel de 67 m,. Extensie 142 m. Altitudinea de intrare în Galeria Principală este de 1060 m, ieşirea fiind la 993 m. Accesul la peşteră se realizează dinspre Gheorgheni de pe DN 12 (Gh-eni – Miercurea Ciuc) km 8 +200 m pe drumul Forestier Heveder (localitate componentă a comunei Voşlobeni) sau din comuna Voşlobeni pe str. Nicodim Rusu apoi pe drumul forestier susmenţionat (6 km de pe DN).

Galeria Activă a peşterii a fost cunoscută de localnici cu mult timp în urmă. În toponimia din secuime „şugó” înseamnă şoptitor, şuierător, tocmai acest murmur al pârâului subteran, însoţit de foşnetul curentului de aer ce circulă între etajele superioare şi inferioare. Legenda spune că în peşteră picură aur, găleţile se umplu cu acest metal preţios din 7 în 7 ani.

Primele lucrări de derocare au fost efectuate în anul 1934 când a fost lărgită galeria de intrare. Primii care au explorat peştera au fost Romfeld Ákos senior şi Kémenes József , în Galeria Activă ei au descoperit un craniu de Ursus Speleus. Peştera a fost cotrobăită şi înainte de această dată de către căutători de comori.

Cercetările mai aprofundate din punct de vedere speologic au fost începute în anul 1961 de Buslig Lajos, Romfeld Ákos junior şi Garay Edmund. În anul 1965, după o muncă dificilă, s-a reuşit intrarea în Galeria Principală (etajul superior – Galeria Fosilă) cu sprijinul Cercului de Speologi Amatori „Bányai János” , fiind executat şi prima hartă topografică. Tot în acelaşi în peşteră sunt efectuate cercetări biospeologice de Margareta Dumitrescu şi Traian Orghidan. Din anul 1974, C.S.A. „Ursus Speleus” din Baraolt, condus de cel mai important cercetător speolog din secuime Dénes István împreună cu speologii din Gheorgheni au executat lucrări în Galeria Principală prin amenajarea traseului turistic. Cu acest prilej peştera a fost cartată integral pe o lungime de 1021m.

Din punct de vedere structural Peşterea Şugău se împarte în 4 sisteme de galerii dispuse pe mai multe nivele. Astfel putem deosebi Galeria Principală uscată cu o intrare protejată cu grilaj metalic care poate fi vizitată de turişti. Prima sală este denumită „Vestiarul ” este urmată de „;Sala Sfatului”, se continuă cu „;Hala Descoperitorilor”.Aici poate fi întâlnită adevăratul aspect al peşterii formate în calcar cu diferite speleoteme denumite ca „Meduza”, „Şirul de stâlpi”, „Delfinul”, „Lumea Fermecată”, etc.. În tavan pot fi admirate forme interesante de coroziune ca „Ochii bufniţei uriaşe”. Ramificaţia sudică continuă cu „;Sala Hornurilor”, „;Sala Edmund” şi „;Sala Muzicii”. Din Sala Buzduganelor se deschide o altă ramificaţie, denumită Braţul Preaplin, după un târâş de 40 m continuă cu săli deosebit de ornamentate: „;Sala Stâlpului” cu o coloană înaltă de 4 m şi diametrul de 0,8 m. Tot aici la fiecare pas pot fi admirate speleoteme splendide cum sunt „Candelabrul Minunat”, „Pagoda” etc. Această zonă este declarată Rezervaţie Interioară. Nivelurile inferioare sunt greu accesibile, labirintice cu zone deosebit de strâmte, urmate de lărgiri formate în diaclază.

Microclimatul peşterii conţine dioxid de carbon CO2 într-o concentraţie mai mare decât cea normală, umiditatea este de peste 90%, temperatura medie este între 7-9°C. În afară de speciile de insecte troglobionte, în timpul iernii zonele de la intrare sunt folosite de specii de fluturi, ca Scoliopterix libataix, etc. Vertebratele sunt reprezentate de mai multe specii de lilieci, ca Myotis myotis, Myiotis blythi, Plecotus auritus, Miniopterus schreibersi. Aceste fiinţe ciudate folosesc peştera doar în perioada toamna târzie, iarna şi lunile reci de primăvară.

Rezervaţia Naturală Şugău totalizează 18,30 ha unde pe lângă diferite specii de răşinoase şi foioase pot fi întâlnite şi plante din familia orhideelor, ca papucul doamnei Cypripedium calceolus, ocrotită pe plan european. Alte specii deosebit de rare: Cephalantera rubra, Epipactis atrorubens, Epipactis helleborine, Gimnadenia conopseea, Gimnadenia adoratissima.

Peştera Şugău este una dintre cele mai importante cavităţi din Carpaţii Orientali, unde pot fi întâlnite toate formele de speleoteme: stalagtite conice, stalagmite, stalagtite şi stâlpi cu guler (tip buzdugan deosebit de rare), stalagtite fistulare, coralite, stalagtite lumânâri şi altele. Sub aspect mineralogic se pot studia splendidele cristalizări ale calciului în formă aragonitică, precum şi formaţiunile de helictitice.

În prezent Rezervaţia Naturală Şugău este administrată de Asociaţia „Lacu roşu Adventure”, fondată în anul 2005 cu scopul de a promova turismul ecologic, turismul sportiv-extrem (canioning, alpinism, ciclism montan, turism speologic). Aceste activităţi sunt întreprinse în scop didactic şi ecologic.